L-au executat!** Cadu e OUT până în luna mai și ratează derby-urile cu Steaua, Dinamo și Rapid

Redactor:
Daniel Lup
L-au executat!** Cadu e OUT până în luna mai și ratează derby-urile cu Steaua, Dinamo și Rapid
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă la Apel nu i se va reduce pedeapsa, Cadu va rata turul semifinalei Cupei, cu Astra, și derby‑urile din Liga I cu Steaua, Dinamo și Rapid

CFR Cluj a primit aseară o lovitură dură. Căpitanul echipei, Ricardo Cadu, a fost judecat de Comisia de Disciplină a LPF pentru că l-a faultat extrem de dur la meciul de la Vaslui pe Milanov, fază în care bulgarul și-a pierdut un dinte. Decizia a fost una drastică, Cadu fiind încadrat la vătămarea fizică a adversarului, care se pedepsește cu o suspendare între șase și zece etape. Membrii Comisiei au luat în considerare că acesta e recidivist și au decis să îl suspende pentru nouă etape și să îl amendeze cu 18.000 de lei! „Decizia este conform regulamentului, nu este nici dură, nici ușoară. Am avut în vedere consecințele deosebit de grave ale faultului. Cadu și-a recunoscut vina, dar a spus că a faultat fără intenție”, a motivat decizia Valentin Epure, președintele Comisiei de Disciplină. Cadu va rata derbyurile cu Steaua, Rapid și Dinamo, dacă Comisia de Apel nu va reduce suspendarea.

„E o decizie și contra clubului”
Șefii din Gruia au luat foc când au aflat decizia. „Accidentarea lui Milanov nu e foarte gravă, sunt convins de asta. E o decizie exagerată și nu o înțeleg. O să facem recurs, e o decizie emoțională și influențată de tot scandalul ăsta. Sunt foarte dezamăgit, dar nu pot să spun mai multe. Nu mă așteptam la atâtea etape, dar sper că la recurs să fie redusă pedeapsă. Eu cred că este și o decizie împotriva clubului”, a declarat Iuliu Mureșan la Digi Sport. Clujenii rămân astfel cu fără unul dintre cei mai importanți jucători în lupta pentru podium în Liga I, dar și în turul semifinalei Cupei, cu Astra.


Decizia dată este una pur sportivă, nu pot s-o apreciez într-un fel. Intrarea lui Cadu poate fi o sancțiune de Cod Penal. Ne vom adresa tuturor instituțiilor competente, atât civil cât și penal
Ciprian Damian, președinte FC Vaslui

Sunt supărat și dezamăgit
Ricardo Cadu, fundaș CFR


Ce meciuri va rata Cadu
Etapa 21 Oțelul (a)
Etapa 22 Iași (d)
Etapa 23 Rapid (a)
Etapa 24 Petrolul (d)
Etapa 25 Dinamo (a)
Etapa 26 Pandurii (a)

Cupă semifinale tur
Astra (a)
Etapa 27 Bistrița (d)
Etapa 28 Steaua (a)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×